In memoria domnului Tanasuica Mihai

N-o sa uit niciodata de vacantele mele de la bunici, in cartierul Brazda lui Novac. Tataie si mamaie stateau la parterul unui bloc cu 4 etaje. Aveau gradina in spatele blocului, unde plantau toate zarzavaturile posibile, supravegheate de un cais batran, impunator, care o data pe an facea ne pricopsea cu un covor de fructe parguite. De fiecare data cand mananc o caisa am acea senzatie proustiana, care ne trimite inapoi in timp, in vremea prunciei spirituale.

Vizitele mele acolo nu erau foarte dese. Mergeam de 2 ori pe an, in vremea vacantelor, stateam acolo maxim o saptamana. Erau cateva zile in care ei isi dadeau silinta sa ma simt cat mai bine. Ma duceam de fiecare data sa stau acolo 2 ore, insa tataie ma imbraca in cele mai bune haine ale lui numai ca sa ma faca sa raman. Faceam numai tampenii. I-am stricat un radiou din ala vechi, cu difuzoarele acoperite de un material textil si o claviatura interminabila, formata din butoane patratoase, ce opuneau rezistenta serioasa in cazul unei apasari superficiale. I-am stricat un covor nou, cand am lovit cat am putut cu un topor proaspat ascutit. Mamaie zbiera la mine si ma apostrofa belicos, tataie se strica de ras si ma mangaia afectuos. Stia ca nu e bine sa te rastesti la un copil. I-am stricat tot ce un copil mai mic de 10 ani, curios si neastamparat, era in stare sa strice.

In ciuda faptului ca mersul pe jos pana la ei acasa ar fi necesitat cca 20 de minute, nu-mi aduc aminte sa-i fi vizitat mai des decat de 4 ori pe an. Rusine sa-mi fie. Asta pentru ca mamaie era o femeie rea, pana si bunica mea din partea tatalui recunoaste asta, dar asta e alta poveste.

Tataie(asa i-am zis bunicului din partea mamei), nici macar nu era bunicul meu natural. Mama mamei mele se casatorise, alte detalii nu mai stiu, niciodata nu m-au interesat. Abia la 15 ani am aflat asta si putin mi-a pasat, n-am intrebat niciodata ce s-a intamplat cu bunicul meu natural(care am inteles ca ar fi fost cadru militar sau ceva de genul), pentru ca tataie a fost cel mai bun om pe care l-am cunoscut vreodata.

Avea o Dacie 1100, veche din anii 60. El fusese contabil la o consignatie, avea acolo un service auto, ii bibileau aia la ea in fiecare zi. Era cea mai buna Dacie cu care am mers in viata mea. Ii spunea Florica, mergea mai bine decat Loganurile de azi. Ma lasa sa i-o turez in parcarea blocului. In 93, cand mergeam cu el la Sinaia, i-a iesit un tractor in fata pe care Handsom Rob din The Italian Job ma indoiesc ca l-ar fi putut evita. Intr-un fel simt ca ii datorez o mare parte(daca nu chiar toata) din integritatea mea corporala de azi.

A fost primul om care mi-a cumparat un briceag, m-a invatat sa sculptez in lemn. Imi facea in gradina tot felul din jucarii, doar din surcelele pe care le gasea imprastiate pe ici-colo. M-a invatat sa arunc cu toporul de la distanta, acum 8 ani puteam sa crap capul oricarei fiinte vii de pe o raza de 7m. Mi-a impletit un bici si m-a invatat sa omor muste cu el. Mi-a spus cea mai inteligenta vorba pe care am auzit-o in viata mea.
"Boasele tale sunt cel mai de pret lucru pe care il ai. Daca te strange cineva de ele si te ameninta ca ti le face praf, ia o hartie si semneaza ca ii dai tot. Da' vezi sa ti le lase in pace, aia e ce-ai mai de pret". Parca se intampla ieri. Stateam in dormitorul bunicilor mei, rasfoiam un Almanah Scanteia si ii ascultam lectiile.

Acum 7 ani a facut o pareza. De fapt e mai complicat de atat. Era de 30 de ani diabetic, nu tinuse niciodata regim. Mare mancator de slana de porc si bautor de tuica. Bea si cate 7 pahare inainte de masa. Nu era alcoolic, nu l-am vazut niciodata beat sau vorbind impleticit. Trebuie ca avea un ficat foarte praf.
Trebuia sa tina regim din cauza parezei si a diabetului. N-a tinut seama de niciuna, i-a placut sa-si traiasca viata.
De atunci starea i s-a agravat progresiv. Nu mai era omul pe care il stiam, nu se mai barbierea zilnic, nu mai bantuia in tot orasul, insa in continuare se imbraca numai in costum si cravata, chiar daca o facea doar pentru a iesi sa stea pe banca in fata blocului.

Acum o saptamana simteam ca trebuie sa-i vizitez. Era ceva care ma chema intr-acolo, am convins-o chiar si pe mama sa mergem impreuna. El mi-a dat 4 milioane de lei vechi, n-am nici cea mai mica idee de ce a facut-o. Era fericit. Isi luase aparat auditiv, daduse 16 milioane pe el. Auzea din nou bine. A fost o faza care m-a amuzat teribil. "Tataie, acum auzi bine?" "Hăăăă?".

Cand am plecat, mi-a mai dat o lectie de viata care imi sfasie sufletul si ma face sa plang. Nu-l mai pupasem de peste 10 ani. Ii era frig, statea in manusi in sufragerie. L-am pupat pe ambii obraji si i-am intins mana, in semn de la revedere. In loc sa mi-o fi intins si el, l-am vazut cum da sa se ridice si imi refuza orice ajutor in acest sens. Era un om care chiar tinea la respectul fata de sine si ceilalti. S-a ridicat dupa chinuri prelungi, apoi a patimit o groaza de timp ca sa-si scoata manusa. Abia atunci mi-a intins mana. Nu putea sa o faca asezat si cu manusa pusa.

Poate ca multora dintre voi vi se pare ceva banal, un capriciu sau o emfaza. Cunosc persoane care nu te privesc in ochi cand iti strang mana, o fac cu manusa pusa, sau strangerea efectiva nu iti transmite nimic. Dupa ce am vazut atunci m-am simtit un om mai intelept. Am invatat intr-un minut cat altii n-au fost in stare sa bage la cap in 20 de ani. Asta datorita lui, nu mie.

Cand eram mai mic mi-a povestit ca el si cu ceilalti frati ai lui au jurat sa nu se apuce de fumat niciodata, pentru ca aveau un tata care fuma foarte mult si cheltuia multi bani pt asta. Niciunul nu s-a tinut de cuvant, au fumat toti. Asta mi-a zis acum o saptamana. Acum cativa ani m-a pus sa jur ca nu o sa fumez. Nici eu nu m-am tinut de cuvant.

Azi dimineata a facut infarct si a murit. Cel mai rabdator si bland om pe care l-am cunoscut s-a stins din viata. Marele regret e ca n-am petrecut mai mult timp cu el. E genul de om care nu merita laude inutile, faptele din timpul vietii vorbesc pentru el. Despre morti numai de bine, insa despre el nu s-ar fi putut in alt mod. De aceea n-o sa ii cinstesc fiinta intr-un mod pompos. Doar ii promit ca saptamana asta o sa ma las de fumat si de mancat dulciuri(si eu am predispozitie la diabet). Dumnezeu sa-l odihneasca.

Intr-un an si jumatate mi-au murit o matusa, un bunic si profesorul de fizica din liceu. Oamenii se sting si isi pierd dreptul la viata. Cateodata, noi, cei care ii iubim, pierdem mult mai mult decat ei.