vineri, martie 13, 2009

Fratilor, am invins!?

In urma contraventiei primite pe 14 februarie, am inaintat contestatia asupra procesului verbal, cerand anularea acestuia si a amenzii aferente, am primit prin posta citatia care ma chema la Judecatorie.

Astazi am avut infatisarea, desi scria 8:30, am intrat abia la 12:15, insa asteptarea a meritat din plin. E ca si cum as fi fost in public la Dan Diaconescu Direct, Acces direct sau Tribunalul poporului. Procesele civile urmarite de pe margine sunt mai tari ca sexul cu minore, te caci pe tine de ras, iti pare rau sa pleci din banca pana la veceu, poate pierzi distractia.

Cazurile de azi au fost de-a dreptul penibile: doi frati se judecau pentru 20 de metri patrati de teren extravilan unei comune cocotiere, care nu figurau in acte si fusesera pierduti din cateva sute ale acelui teren, niste locatari se judecau pentru niste apometre, un nene vroia inapoi 86 de lei vechi, statea de 2 ani dupa ei(ceea ce e foarte etic si am tot respectul pentru asta, erau banii lui), alti doi frati se judecau pentru niste salcami(conflict moromeţian reverberat temporal). Un litigiu in care fondul ar fi fost reprezentat de problema daca politistul Cioaca s-a oprit sa urineze pe culoarul Rucar-Bran cu siguranta nu si-ar fi gasit locul in sala aia de judecata, pentru ca era prea serios.

Am vazut multi avocati in pelerine de batman si mi-au parut toti niste oameni tristi si placizi. Cred ca e destul de searbăd sa reprezinti bosorogi care se judeca pentru o palma de pamant cu rude, iar partea cea mai grea a cazului e sa descifrezi vorbele clientului. De fapt o groaza dintre avocatii aia veneau in instanta ca statuile, ii arata cu degetul judecatoarea, "uitati aici nu aveti copie dupa certificatul de casatorie", "trebuia sa adaugati si chitanta aia la dosar" etc. Ba dobitocule, de ce iei o gramada de bani de la client, doar ca sa nu vina ala singur? La dracului va mai laudati ca e facultatea aia grea?

Dupa aproape 4 ore de asteptat, mi-a venit randul. Deschide dosarul, rasfoieste pe acolo niste A4, ajunge la procesul verbal, ma intreaba pentru ce e(probabil n-a inteles scrisul agentului analfabet). "Si ai baut?". NU. "Dar de obicei bei?:)". NU.
Eram intr-un tricou cu Led Zeppelin, geaca de piele si tuns la 2. Cred ca nu m-a crezut.
"O sa-ti vina decizia prin posta:)".
Si asta a fost. A durat 30 de secunde.

Pe drum am fumat niste Orbit Drops si m-am gandit. Aparent e o mica victorie impotriva incompetentei, in realitate e un cacat. Agentul Mitri m-a tinut in frig jumatate de ora cat timp "m-a depistat", apoi am pierdut alte 3 ore(nu m-am dus chiar de la 8:30) stand pe o banca incomoda intr-o sala prost luminata. Plus stress. Desi doamna judecatoare, Dumnezeu sa-i dea sanatate, a facut o reparatie morala tinandu-ma doar cateva zeci de secunde, invinsul sunt tot eu. Victorie e cand ii calci pe bombeu si ii scuipi in ochi.

10 comentarii:

MaTr3o spunea...

deci ai castigat decat experienta pana la urma, si ai mintit in sala de judecata

done8989 spunea...

Nu ştiu cum e Moxx, dar chiar merită să te duci măcar o dată să vezi ce tâmpenie e la judecătorie. Cazurile sunt de obicei penibile, adică m-aş mira să fi fost o întâmplare şi la tine şi atunci când am fost eu cu teo. Dacă nu minţi tu, mint ei pentru tine .. eu ziceam ceva, iar judecătoarea îi spunea ăleia să scrie altceva, dar care dădea mai bine pentru teo.

Moxx spunea...

@matr3o: da, a fost clar sperjur:))

@done: teo e fraier:D.
exact asa facu si de data asta, sunt oameni ca lumea acolo, cunosc foarte bine incompetenta politiei

done8989 spunea...

teo nu e fraier deloc :)) să vezi ce prietenă are acum :X

Andreiy spunea...

Am avut si eu o experienta din asta. Omul vroia sa imi dea amenda pentru parcarea in loc interzis insa pentru ca nu avea autoritatea asta (era de la comunitara) mi-a dat pentru tulburarea linistii publice, ca i-am adus injurii si amenintari. Eu nu ii adusesem asa ceva, insa cand m-a luat el cu bah l-am luat si eu tot cu bah.
Ideea e ca bineinteles ca mi-a fost acceptata contestatia, insa 2 chestii m-au frapat:
1. Reprezentanta politiei comunitare cerea dovezi cum ca eu nu i-am adus injurii si amenintari (ca si cum eu trebuia sa dovedesc asta) - am avut si martor care a stat langa mine tot timpul si vazuse tot.
2. In PV numele meu era scris gresit ( lipsea o litera) cu toate ca omul copiase avea buletinul in fata cand a scris PV. Am contestat si asta (ca nu exista persoana respectiva cu datele alea), la care reprezentanta lor: "ce conteaza o litera" . Mi s-a parut strigator la cer ca tocmai cineva din breasla sa intrebe ce conteaza o litera intr-un nume : Femeie , e alt nume.

Acum, poti face ceva, eu nu am mai avut timp pentru ca am plecat din localitate : poti face macar memoriu la sectia de politie pentru abuz in serviciu. Daca vrei sa te complici mai mult cred ca poti sa il dai in judecata chiar pe persoana fizica, care este ...

Andreiy spunea...

Inca ceva:

La judecatorie am si precizat : "recunosc ca am parcat ilegal, pentru asta as fi meritat amenda, dar nu pentru ca omu' ala a fost frustrat ca nu are voie sa imi dea amenda si m-a amendata pentru alte prostii".

PS: initial il trimisesem la tiganii care ocupau cu ladite locurile de parcare de la obor dar a zis ca nu intra in responsabilitatile lui.

Andreiy spunea...

Inca ceva:

La judecatorie am si precizat : "recunosc ca am parcat ilegal, pentru asta as fi meritat amenda, dar nu pentru ca omu' ala a fost frustrat ca nu are voie sa imi dea amenda si m-a amendata pentru alte prostii".

PS: initial il trimisesem la tiganii care ocupau cu ladite locurile de parcare de la obor dar a zis ca nu intra in responsabilitatile lui.

Moxx spunea...

@ done: gateste bine? face muie din ghemuit? :P
femeile sunt de doua feluri: frumoase sau inteligente.

@ Andreiy: da, as putea sa le cer chiar si daune morale simbolice, dar ar dura prea mult. procesul de astazi m-a costat 3 laboratoare pierdute la facultate.

Andreiy spunea...

Da, si pe deasupra sunt convins ca chiar tu vei fi unul din cei care platesc daune morale - politia va plati daunele de la buget (m-as mira ca agentului respectiv sa i se retina ceva din salariu)

Moxx spunea...

da, iar agentului i se vor opri 15 procente din salariu