luni, decembrie 22, 2008

Si da, nu o sa mai scriu despre ei niciodata

Sper ca dupa ce veti citi articolul asta o sa simtiti ca ati invatat ceva.

In 90 tatal meu lucra la Directia Muncii. Intr-o dimineata a intrat intr-o cladire unde era arhiva, pentru a cauta un dosar. Nu era curent electric, asa ca si-a aprins bricheta. In cladire erau scurgeri de gaze. S-a produs o explozie si a luat foc, era o torta umana. Paradoxal, ceea ce l-a salvat a fost o a doua explozie, ce a prabusit un perete, iar el a putut sa iasa din cladirea in flacari. A avut arsuri deosebit de grave pe fata si pe maini. Pleoapele si urechile i-au ars in intregime si doctorii aveau slabe sperante ca se va reface. Capul ii era umflat cat o roata de Tico, in plus, specialistii aveau impresia ca arsurile i-au ajuns la os si nu-si va mai putea folosi mainile niciodata.

Totusi, tatal meu a supravietuit si momentan este un om normal. I-au transplantat piele de pe picioare pe maini, urechile si ploapele si-au revenit, a ramas doar cu o mobilitate mai scazuta a degetelor de la ambele maini, in rest nu are deloc sechele. Un pret mic, comparativ cu viata care i-a fost redata.
Nu cred ca este cazul sa va povestesc momentele prin care a trecut familia mea. Mama lui, mama mea, rudele, toti pe culoarele spitalului o zi intreaga, rugandu-se pentru sanatatea lui.

In 2000 a venit la putere psdul. La el la serviciu s-a organizat "concurs" pentru ocuparea functiilor inalte. Era chestia de algoritm, trebuiau pusi membri de partid in functii de conducere, asa e peste tot. Cum pe noi ne cheama cu V, el a intrat ultimul la interviu. Pe ceilalti dinaintea lui ii tinusera cate 4 ore, erau oameni respectabili, care isi cunosteau foarte bine meseria, nu aveau cum sa-i "incuie", totusi i-au picat. Niciunul nu era pesedist, aici era spielul. Tata a intrat, nu a zis nimic, decat "Refuz interviul...". I-a salutat si a plecat. Cand s-a intors acasa, mi-a povestit prin ce bataie de joc trecusera colegii lui. (daca aveti vreodata nevoie de un motiv ca sa nu votati pesede, poate ca va povestesc mai in amanunt. ma rog, trebuie sa ai o problema daca simpatizezi cu psd, dar oricine e corigibil)
L-am intrebat de ce nu le-a batut obrazul, de ce nu s-a luat in gura cu ei. Mi-a aratat mainile si mi-a zis: "Cand treci prin ce am trecut eu, crezi ca iti mai pasa de un simulacru de examen?"

Postul asta nu este nici despre viata, nici despre tata meu. Este despre Arsenal.
Sunt suporter al acestei echipe de mai bine de 10 ani. Dupa 10 ani am trecut de faza in care astept o saptamana pentru un meci, in speranta ca oricat de nasoala e viata mea, in alea 90 de minute o sa fie frumoasa.
Pe 15 martie anul trecut, inainte de un 1-1 cu Boro, tata m-a intrebat cine e mai important pentru mine, Arsenalul sau el. Nu stiam cum pot sa i-o zic, s-o atenuez sau s-o voalez, sa nu iasa o mare idiotenie, care oricum era un mare adevar in sufletul meu. I-am spus ca "sunt mai importanti chiar decat mine", referindu-ma la acea echipa de fotbal. A sunat cel putin inept.
Mi-as fi dat viata pentru Arsenal, m-as fi aruncat in cap de la etaj pentru o Cupa a Angliei. Din cauza unui meci Arsenal-Chelsea m-am despartit de prima mea prietena. Eram la o zi de nastere, ea m-a rugat sa dansam, asa cum facea toata lumea. Eu stateam lipit de televizor, i-am spus sa plece. Ea mi-a zis "si apoi sa vin cand ai tu chef, nu-i asa?". "Nu, poti sa nu mai vii deloc, lasa-ma-n pace, definitiv". Salvarea mea a venit peste cateva momente, de la centrarea de pe dreapta a lui Pires, pe care Cudicini a scapat-o printre picioare, iar Henry a reluat-o in poarta. Daca nu ma insel, acela a fost primul meci in care l-am urmarit cu atentie pe Gael Clichy. Eram impreuna de 3 luni, din 2004 n-am mai avut nicio relatie mai lunga de atat.

Tin minte mai multe date ale unor meciuri neimportante decat ai tu impresia ca un om cu o inteligenta cu mult peste medie poate sa o faca. Cu toate astea, desi o am drept parola pentru contul de mail pe care il folosesc cel mai des, am uitat de data de nastere a mamei mele si nu i-am zis LMA de ziua ei. Am trait 10 ani pentru o echipa de fotbal. N-am pierdut niciun meci, de 2 ani urmaresc chiar si meciurile echipei de rezerve.

Viata mea s-a schimbat cand a murit bunicul meu.
Era in ziua meciului cu Porto, in UCL. Am pierdut cu 2-0, totusi mi s-a falfait de rezultat. Mi-am dat seama abia la 19 ani cat de importanta e familia, cat de dureroasa e pierderea cuiva drag. Mai dureroasa decat primirea a 2 goluri de la rivala ta de cartier in ultimele minute. A fost prima inmormantare la care am asistat, am avut o frica nemarginita de astfel de momente. Cred ca e cam ca osul fracturat, care se reface apoi mai trainic.

Cineva m-a intrebat de ce nu mai scriu despre Arsenal. Intr-adevar, cand ai lipsa de inspiratie, un post despre cea mai apriga pasiune a ta poate fi destul de ok. Numai ca la mine e mai mult problema de timp, nu de inspiratie. De fapt si atasamentul asta fata de o echipa e o problema. Dupa atat amar de vreme, nu o mai vezi ca pe cea mai mare pasiune a ta. Treci de partea cand devine o parte din tine, acum incepi tu sa te consideri o parte din ei. Aici se incurca treaba, cand vorbesc cuiva despre Arsenal e ca si cum as vorbi despre mine si nu cred ca e cineva atat de smintit incat sa vorbeasca de el cu patima.

Tata m-a intrebat ce vreau de Craciun. I-am zis ca nu vreau nimic, sa fim sanatosi si sa tina cel putin pana in martie criza economica[e inside joke, n-as putea sa v-o explic]. Am vazut pe fata lui un zambet similar cu multumirea. "Ba, parca vroiai ceasu ala cu Arsenal, nu mai vrei bani sa ti-l iei?". 'Nu mai e pe stoc, las-o balta'. "Hai, ia banii astia, du-te si ia-ti un ceas ca lumea, stii ca nu se poate sa nu-ti luam ceva :)". [mi-am luat chestia asta, asa e moda pe bloguri, nu? sa anunti orice, ca ti-ai schimbat pasta de dinti, ca ti-ai luat obiectiv foto, ce pula mea. da, cred sincer ca esti un poponar futut daca faci asta]

La 19 ani ma simt mult mai intelept ca la 18. Am inteles ca viata si familia sunt mai importante decat himera pentru care am trait 10 ani. Au fost, fara indoiala, cei mai frumosi 10 ani din viata mea, dar vreau aici sa inceteze boala si sa continue frumosul. Intamplator, am realizat asta in momentul in care Arsenal traverseaza cel mai prost moment de cand ma uit la ei. Nu pentru ca suntem praf si nu jucam nimic, nu de asta nu o sa mai scriu despre ei.
Ma simt un om intelept mai ales cand ii aud pe cei din jur vorbind despre bani. Mi se pare cel mai penibil lucru, sa vorbesti despre bani, sa trudesti ca sa-i faci sau sa te lauzi ca-i ai atunci cand n-ai o familie.

Astea sunt cele mai fericite sarbatori de pana acum. M-am intalnit cu o gramada de prieteni vechi, vom avea timp sa petrecem sau sa-l petrecem impreuna. Viata mea e foarte p!nk.
Cand aveam 7 ani, dormeam cu bunica mea. Se dadea jos din pat in fiecare dimineata si spunea un lucru imens. "Multumesc lui Dumnezeu ca imi da zile si putere sa imi fac treaba". Acilea e miăzu.

Care e morala postului astuia? habar n-am, vroiam sa va urez Sarbatori fericite! si ma gandii ca ar fi dragut sa scriu si despre Arsenal. Cacat, vroiam sa iasa altfel.

13 comentarii:

Anonim spunea...

sper sa ai parte de implinire in viata si de prieteni care iti apreciaza caracterul. Sarbatori fericite !

Moxx spunea...

multumesc mult, multa sanatate la toata lumea

mock3y spunea...

s-a terminat cu fanatismul? gata? wow that was sudden

Moxx spunea...

fanatismul inseamna zel, microb, patima. nu o sa se schimbe prea radical treaba cu arsenalu, doar o sa investesc mai mult sentiment pe alte planuri

done8989 spunea...

frumos scris. frumos ceasul.
Mulă fericire !

Moxx spunea...

thx

"Mulă fericire !" asta e de tinut minte

aka spunea...

"ferice de tine" ... sarbatori fericite !

done8989 spunea...

hai bre :D multă*

Moxx spunea...

ferice de cei flamanzi si insetati de neprihanire, caci ei vor fi saturati :))


multumesc la fel, asa sa fie pt toata lumea

anktzik spunea...

Sarbatori fericite si cat mai mult "p!nk"!

Moxx spunea...

p00piki

Addy. spunea...

abia acum am citit articolul asta, ca de fiecare data mi se parea prea lung. chiar poti sa fii multumit de tine. sa fii fericit in timpul asta cat a mai ramas din "sarbatori".

Moxx spunea...

http://www.youtube.com/results?search_query=asta+seara+e+petrecere&search_type=&aq=0&oq=asta+seara+e+

solo percutia:D