Lasa-ma dracu' sa-ti povestesc ce sunt alea probleme!

Veneam de la meditatie cu cineva. Mergeam agale, fara nicio graba. Ajung acasa, mananc, ma spal, ma suna ala sa imi reproseze ca de ce nu ma grabii, ca ii futui programarea la stilist. Ca acum trebuie sa astepte pana nu stiu cand, ca l-ar fi prins pe un prieten al lui liber dupa program, dar avea scaunul ocupat cand ajunsese. Si daca ar fi ajuns cu 3 minute mai devreme ar fi prins loc.

Politicos l-am bagat in pizda ma-sii. I-am zis sa nu ma mai caute, ca e un metrosexual futut, i-am sters numarul din agenda si id'ul din lista. Nu avea vreo ocazie speciala, asa merge el la stilist, e un dobitoc de bani gata, genul care uita sa mearga pe jos cand ii ia ta-so masina. Acum sa vorbim despre probleme adevarate.

Ma suna un coleg sa mergem sa caram bautura sau mancarea(nu intelesei prea bine) pt banchetul de maine. Ma dusei, din pacate nu ne-am sincronizat cu localul si a ramas treaba pt maine. Iesii pe o banca sa fumez o tigara cu un prieten.

Langa noi se aseza o doamna mai in varsta, la vreo 70 de ani. Era curata, nu era nicio pata pe haina, unghiile erau mult mai curate decat la majoritatea fetelor de varsta mea pe care le cunosc. (Da, sunt fascinat de unghiile femeilor, sunteti multumiti? si imi place sa mi se faca laba cu pleoapa, gata, mi-ati aflat fetishurile si fanteziile)
Aparent era o batranica ramolita care punea intrebari puerile. "Auzi mama, de unde se aude sirena aia? e politie?". "Nu, e o ambulanta"
"Pantalonii astia de armata... multa lume am vazut ca are... la multi tineri". I-am zis ca sunt comozi , de aceea sunt 'uzitati'. Venise intre timp un prieten, o cunostinta, un baiat pe care il stiam dintr-a 5a si ne salutase, mai schimbasem doua vorbe. Avea o astfel de pereche de pantaloni, de aici incepuse.

Era o batranica placuta. Avea o voce agreabila, imi placea mult curatenia ei. E ceva sa fii ingrijit la o anumita varsta. Am intrebat-o daca merge la vot. A zis ca o sa mearga si o sa voteze cu "ala". A facut un semn cu aratatorul catre un afis electoral cu Antonie Solomon. Asta e, fiecare voteaza cu cine vrea, nimeni nu e perfect.
"A facut multe in Craiova, arata mai bine... tot cu asta votez". Era inutil sa incerc sa o combat.

Ce avea sa povesteasca e de-a dreptul miscator.

"Venii cu nepoata-mea, e in anu' unu la Farmacie. Acum mai stau pe afara, sa se mai calmeze fecioru' meu. Ma bate. A fost la o petrecere, s-a batut cu cineva, a fost la spital. L-am cautat cu Politia, l-am gasit acolo, era in perfuzii. Avea un hematom, aici, in frunte. I-au facut operatie, i l-au scos si acum e agitat. El e inalt, voinic, a facut din alea[face semn de flexii cu ganterele], avea aici muschiu' gros. Ii dam pastile sa se mai moloseasca. Da' el a fost toata viata voinic si nu ii place sa fie molosit. Si se enerveaza, face scandal. Au chemat vecinii si Politia.
Ma bate. Si simt ca mor atunci cand ma bate. Ma ia de par si imi da pumni."

A mai stat 10 secunde, apoi si-a tras nasul. Peste alte cateva clipe plangea in hohote. Am inteles multe atunci. Femeia asta si-a deschis sufletul catre noi, niste straini. Nu pentru ca era nebuna sau ramolita, pentru ca acumulase o durere prea mare in suflet. Simtea nevoia sa vorbeasca cu cineva, sa isi goleasca mintea si cugetul. Femei ca dumneaei sunt o gramada in lumea asta. Muncesc o viata, apoi sunt date afara din casa de progenituri. Am crezut ca fiu-sau avea pe la vreo 35 de ani. De fapt 52...

Putine lucruri egaleaza durerea unei mame. Cu atat mai sfasietor era cu cat vedeai ca mania ei lipsea cu desavarsire. Nu in ura, nu ii purta pica. Era in continuare fiul ei. Mai mult, as putea sa zic ca nici nu-l invinovatea. Saraca femeie, saraca mama blama situatia, nu omul. O mentalitate gaunoasa, am putea zice noi, cei rationali, neutri.

Imi pare rau ca am plecat. La despartire nu am stiut ce sa fac, decat sa o mangai prieteneste pe spate. Abia mai tarziu mi-am dat seama ce greseala facusem. In situatii din astea oamenii au nevoie de o imbarbatare, nu de mila. Mila e un sentiment jignitor de cele mai multe ori. I-am spus cel mai banal lucru, cel mai imbecil sfat: "Lasati ca o sa fie bine". I-am urat de sanatate si i-am dat saru'mana. Femeia a continuat sa planga pe banca.

O gramada de oameni au probleme. De regula, nu prea putem sa-i ajutam. Poate ca altul ar fi stiut ce sa faca, ar fi ramas langa ea si i-ar fi spus cuvintele potrivite. Peste 15 minute dadeam sa ma intorc, sa vad ce face. Dar mi-e frica de situatiile astea. E mare lucru sa stii ce sa-i spui unui om, sa gasesti vorbele care ii ridica din povara de pe umeri.
Aici se vad oamenii mari.

Ce intelegem din povestea asta, lasand la o parte sentimentalismele:
1) unii oameni cu probleme cu adevarat mari stiu sa le depaseasca in momente asemenea celor ca mersul la vot. Doamna asta o sa voteze. Multi dintre voi n-or sa o faca. Da stiu, sunteti scandalizati de clasa politica, va repugna, n-aveti cu cine
2) institutiile statului isi 'fac' datoria intr-un mod lamentabil. Desi respectivul bataus trecuse prin lsm-uri si sectii de politie, mama lui indura in mod inutil si gratuit violente.

Abia astept sa scap de febra asta a sfarsitului de liceu sa fac site-ul ala umanitaro-social, de care N-AM UITAT. Efectiv n-am timp. Vedeti cat de rar am inceput sa postez...