To kill a barking bird

Prima poza a lui Cioaca. 22.10.2007


Ultima. 25.11.2007

Cioaca a venit la noi in casa intr-o cutie de hartie de xerox, cu un servetel in carouri si cu o privire pierduta. A plecat mai mare, mai gras, dar cu aceeasi privire in ochi. Cred ca pe parcursul sederii lui de 1 luna si 3 zile a cautat ceva ce inca din prima clipa si-a dat seama ca in familia noastra nu poate sa gaseasca. Probabil si el stia ca nu a nimerit unde trebuie.

In tot acest timp, Cioaca a facut 4 lucruri: a mancat, a dormit, ne-a umplut casa de respect si ne-a dat o lectie de viata despre iubirea neconditionata. Sunt doua saptamani de cand a plecat si inca refuz sa cred ca el a fost doar un caine.

Nu mi-au placut niciodata animalele. Daca ai o chestie din asta in casa, cel putin cateva luni trebuie sa fii sclavul lui. O sa te scoale din somn, o sa isi faca nevoile peste tot, o sa-ti roada si o sa-ti distruga. Din pacate, tata nu si-a dat seama cum o sa fie de fapt.

Cainele asta a fost ca o jucarie. Mic, "zglobiu" si moale. A reusit o chestie remarcabila, sa mentina atmosfera fericita in sanul familiei. Timp de o luna, nimeni nu a mai ridicat tonul la ceilalti, nu au mai existat certuri, toate astea datorita unui ghem pufos care a urinat pana si in patul conjugal din camera parintilor mei.

Tata nu a stiut ce inseamna sa ai caine. Problema nu e ca l-am dat, ci ca nu trebuia niciodata sa il aducem la noi in casa. In primul rand il scula pe tata din somn din ora in ora. Cat timp eram eu la scoala si ai mei la serviciu, nu avea cine sa se ocupe de el. Si cand eram toti, iar nu avea cine sa il scoata afara la cateva ore. Fiecare cu pizda ma-sii, suntem o casa de oameni relativ ocupati. Un caine nu o sa se creasca singur.

Cu o zi inainte sa plece, m-am jucat cu el si i-am vorbit ca unui prieten. Coincidenta suspecta a fost ca a ascultat ca si cum ar fi fost un om. Nu s-a miscat si m-a privit fix in tot acel rastimp. I-am explicat ca o sa-l dam. Aveam lacrimi in ochi si plangeam ca o mama indurerata. Ii spuneam ca o sa mearga la o familie care sta la curte si care o sa aiba timp de el. Parca m-ar fi inteles. O alta coincidenta a fost ca de atunci, a stat resemnat tot timpul. Ma rog, nu stiu cum se resemneaza un caine, cert e ca nu s-a mai jucat deloc si s-a comportat ca un prunc care boleste.

Ultima zi a fost cea mai ticaloasa. Nu voi uita niciodata imaginea cu tatal meu plangand. Tata s-a aflat in multe necazuri de-a lungul vietii, inclusiv intr-o cladire care a sarit in aer. Nu a plans nici la moartea matusii sale. Il vedeam cum se apropie de el, il mangaie si ii repeta obsesiv "De ce pleci? de ce pleci?" cu ochii umezi si vocea inecata de suspine.
Mama a plans si ea. Pentru o femeie nu e ceva atat de deosebit. In ultima ora a sederii lui, mi-am simtit sufletul atat de sfasiat, incat am facut si eu lac de lacrimi langa cosuletul lui.

Nu, n-am pierdut un caine. Cioaca a fost mult mai mult de atat, a fost fratele pe care nu l-am avut, animalul de casa pe care niciodata n-as fi crezut ca mi-l pot dori si un liant pentru familie.
Cioaca este acum intr-o familie care stie si are timp sa aiba grija de el. Sunt constient ca pentru el e mult mai bine, dar sunt si destul de egoist ca sa mi-l doresc inapoi in brate. Daca l-am fi tinut in continuare, cu siguranta nu s-ar fi dezvoltat corespunzator. Eu am obligatii scolare, sentimentale, etc, ai mei sunt niste oameni destul de ocupati, bunica mea e pe moarte.
Cioaca, sper o sa am ocazia candva sa-ti spun ca ai contat pentru mine mai mult decat toate pizdele la un loc, mai mult decat toate victoriile Craiovei impotriva lui Dinamo, cam la fel de mult cat finala aia de Cupa a Angliei din 2005 in care am batut o echipa de onanisti fara sa avem sut pe poarta timp de 90 de minute.

Dupa ce i-a inchis usa cand a plecat, mama s-a uitat la mine si mi-a zis "Vezi, Cosmine, ce lectie de viata poti sa primesti despre iubirea neconditionata?". Nu stiu de ce, dar ma asteptam sa spuna ceva mai inteligent intr-un moment ca ala. Din pacate, m-a marcat destul de mult si chestia asta destul de banala. Asa e...
E incredibil cata bucurie si amaraciune iti poate aduce un animal de 3 luni care n-are nici macar cea mai mica idee despre ceea ce se intampla in jurul lui.