Sudoare si lacrimi...

Anul asta e altfel. Am plecat la drum alaturi de Universitatea cu certitudinea ca ne vom clasa in primele 7. O sa o repet cat voi trai: merg de la 5 ani la stadion. Am deja 12 in care am vazut de la victorii 2-0 cu Steaua, 3-1 cu dinamo, la meciuri cufundate in obscuritate contra unor Bylys, Synot sau Pobeda Prilep. Au fost o gramada de campionate in care m-am simtit ca un musafir invitat la o zi de nastere. La o aniversare nu ai emotii, trebuie doar sa ai grija sa nu te imbeti prea rau, ca sa nu ajungi de rasul curcilor. Nu aveam pretentii la cupe europene, data fiind subtirimea lotului, insa stateam departe de retrogradare, multumesc lui Dumnezeu pentru asta.
A fost nevoie de o gramada de ticalosi gen Ilinca-Staicu-Netoiu ca sa indeplineasca o misiune conspirativ-satanica: apusul unui mit. Si Craiova a rezistat eroic. Aceasta vaca de muls a trait prin ambitia unor fotbalisti dornici de afirmare sau a unor suporteri care aveau in suflete flacara vie a meciurilor din anii 80. Insa ambitia nu tine de foame de cele mai multe ori, banul iti face cu ochiul, iar cercul vicios se reia.
Acest post il scriu pe melodia Floating Sadness de la Silent Strike

Simteam nevoia sa va zic asta. Poate ca il veti citi pe acelasi fundal si ma veti intelege mai bine
In cei 12 ani am trait o gramada de umilinte. Sunt foarte sensibil cand vine vorba de lucrurile pe care le iubesc. De aceea nu o sa va ascund ca am plans in nenumarate randuri la esecuri care tin chiar si de domeniul fotbalistic. In anii 90 am remizat in deplasare cu Gaz Metan Medias. Aveau sa retrogradaze in sezonul respectiv, fiind ciuca batailor.(momentan, noi suntem Ciuca batailor-observati nuanta, sunteti oameni inteligenti)
Stateam in bucatarie cu ziarul Cuvantul Libertatii in mana si plangeam. Aveam impresia ca toti ii bat pe cei de la Gaz Metan si implicit, noi deveneam cei mai fraieri.
Alt meci in care m-am simtit de cacat a fost o infrangere acasa, 2-4 cu Bistrita. Niculescu deschidea scorul din 11m si Barcauan facea 2-3. Atat mai tin minte alaturi de faptul ca Bistrita era 'afacerista' diviziei si nu ma asteptam deloc sa ia 3 puncte in deplasare in vecii vecilor. Nu de la noi.
In iunie 2005 a fost lansat SW Episode 2: Attack of the Clones. Am fost la cinema Patria cu Xayidee, Albu(SupahFly) si Dragos. Cand s-a terminat, m-am uitat la ceas cu Dragos si am constatat ca daca bagam un sprint pana la stadion, putem prinde ultimele 10 minute. Am alergat pe strazi pietruite si prafuite, am alergat de caini, am alergat ca si cum viata noastra ar fi depins de acea goana. Am ajuns cand scorul era 0-6. Meciul a coincis cu retrogradarea Universitatii. Amsosit acasa, m-am dus in baie si am plans pana la ultima picatura de apa, sange, sloboz si ce mai aveam in organism.
Ma consider norocos. Generatia care are acum 40 de ani trebuie sa fie terminata psihic. Cum primesc cei care au vazut o Craiova eliminand Kaiserslautern o infrangere cu poli iasi sau cfr cluj? Eu am avut 'norocul' sa prind o Craiova mediocra. De aceea victoriile au insemnat adevarate prilejuri de bucurie.
Astazi am fost la meciul cu Urziceni. O echipa dintr-un oras in care traiesc suflete cat intr-un cartier amarat al Craiovei. E prima echipa care a venit sa joace la egal si a plecat cu 3 puncte. Chiar daca ai trait 12 ani de esecuri, iti e greu sa accepti asta. Nu am vrut sa merg la meci pentru ca aveam de gand sa ma imbat. Din pacate, ma simt nevoit sa aman acest solemn moment pentru sfanta zi de duminica.
Cel putin m-am convins ca o parte a galeriei sufera de oligofrenie. Cand esti somat si amendat de instantele disciplinare si tu ii injuri inca din startul meciului, e clar ca esti bou. Apreciez jandarmeria romana si ma bucur ca mai are momente cand ii cocoseaza cu bataia. Huliganilor, meritati sa infundati puscariile. Derbedei tampiti... Mi-a placut la nebunie cum jandarmii au fost aplaudati de partea civilizata a stadionului atunci cand s-au facut catre huligani cu pulanele.
Urziceni e singura echipa care a jucat la egal si a plecat cu 3 puncte. Craiova e singura echipa care a jucat acasa si nu a intrat de 5 ori cu mingea la picior in careu.
Ascult Silent Strike si transpir. Si plang. Stau cu usa inchisa, refuzand racoarea aerului conditionat. Simt ca sudoarea imi spala din pacate si imi indeparteaza din ganduri. Il consider un rau necasar. Nu vreau sa-mi fie bine, consider ca sunt atat de amarat incat nu merit sa mi se faca un 'bine'. Devin emo. Imi vreau copilaria inapoi, imi vreau Stiinta inapoi.