Nu era sa mor

Ieri am fost la mamaie. Mamaie mi-a dat un sac de cuverturi pentru acasa. Am plecat de la mamaie. M-am urcat intr-un taxi.
Era un Logan. M-am urcat in spate, pt ca mi-era rusine sa fiu vazut cu ditamai sacul in brate. Mai aveam inca 3 plase imense pline de zarzavaturi. Sacul nu era inchis, 'dadea peste', d-aia mergeam cu el in brate. Un nene cu Cielo a intrat in taxiul nostru. Eu am intrat cu capul in sacul de cuverturi.
Cei doi soferi au inceput sa se certe. Ei aveau impresia ca eu am sa stau sa astept sa vina politia, sa merg la o radiografie, sa dau o declaratie etc. Le-am spus ca imi asum toata raspunderea pentru starea mea de sanatate si ca nu am nicio pretentie. Nu voi avea nicio revendicare ulterioara, singura mea dorinta fiind sa ma lase sa plec acasa. Ei au insistat sa raman, sustinand ca de fapt 'domnu' taximetrist satisfacea clientul si era in timpul serviciului, ca te ducea pe tine', asa cum aliterat s-a exprimat soferul automobilului Cielo. Am plecat fara sa le las adresa si numarul de telefon. Nu ma interesa a cui era vina. Mai avusesem probleme cu politia in cursul zilei.
Parintilor nici nu le-am spus de ce am patit. Si mama a suferit un accident in taxi acum un an-doi si nu vroiam sa ii sperii.
As putea cu usurinta sa divaghez. Sa spun ca daca n-as fi avut sacul acela in brate, m-as fi asezat in fata, evident. Si as fi dat cu capul de bord. Si as fi belit-o. Daca e un lucru care m-a salvat, acela e harnicia bunicii mele, care a lucrat la cuverturi, nicidecum ceva providential. Nu vreau sa cred ca m-a ajutat Dumnezeu, pentru ca El aplica legea compensatiei, iar asta ar insemna sa piarda Arsenal probabil.