A la recherche du temps perdu

De obicei, una din atractiile verii pentru mine era turneul de la Wimbledon. Este raiul elegantei si al fair-playului.
Ei bine, anul asta nu mi-a mai placut. Jucatorii de zgura abia treceau de turul 2, insa acum, Nadal a ajuns in finala unde il va intalni pe Maestrul cel Meserias(in fata caruia evident ca nu are nici o sansa... da' e frumos sa iei bataie frumos) . Nadal asta ma enerveaza la culme. Poate nu numai din cauza lui. Cand a inceput sa reputeze succes dupa succes pe suprafata aia lenta, toti au devenit fanii lui. E la moda sa tii cu Nadal, cum e si sa iti placa Ronaldinho... sau mai nou Zizou. Nu imi place de Nadal si pt ca el moare pe teren. Mie imi place sa vad jucatorii cum traiesc pe teren, cum joaca pentru public, nu pt un cec. As fi vrut sa traiesc in vremea lui Nastase si a lui Dobrin, insa Dumnezeu m-a binecuvantat cu stilul nespectaculos al lui Nadal si "brizbizurile" inutile ale lui Ronaldinho.
O parte din placerea lui Nastase am descoperit-o la Gael Monfils(tanarul din poza) . In cativa ani il va depasi pe Nadal... si poate-poate si pe Maestrul cel Meserias. Se arunca dupa minge ca un portar la 11m, da in minge printre picioare cand adversarul e la fileu... nu prea des ai ocazia sa vezi astfel de pusti. Multi veti zice ca e vorba de o lipsa a maturitatii, insa daca il veti vedea jucand, veti observa placerea care sclipeste in ochii lui.
Ii urez succes! Si lui Nadal ii doresc sa fie in stare sa joace maine la capacitate maxima. Sa nu aiba scuza ca va pierde.
Ii vreau pe Nasty si Gicu Dobrin inapoi.